CONTESTAȚII LA EXAMENUL DE EVALUARE NAȚIONALĂ, SESIUNEA 2022

În atenția candidaților la examenul de Evaluare Națională, sesiunea 2022

- CONTESTAȚII  -

 

Contestaţiile se depun în secretariatul LICEULUI CU PROGRAM SPORTIV IAȘI, în zilele de 23 iunie 2022 (în intervalul orar 16.00 - 19.00) şi 24 iunie 2022 (în intervalul orar 8.00 - 12.00).

Se va folosi doar tipizatul transmis de MINISTERUL EDUCAȚIEI pentru depunerea contestaţiilor (cerere-tip anexată).

Elevii care depun contestaţie vor completa cererea-tip, în care se menţionează că au luat la cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere, fiind nota finală obţinută de candidat.

În cazul în care candidatul depune contestaţie la ambele probe, atunci acesta va completa două cereri, care se vor înregistra individual (nu se depune contestaţie pentru ambele discipline pe acelaşi formular).

Contestația va conţine două documente: cererea tip şi actul de identitate al candidatului (dacă sunt contestate ambele discipline, actul de identitate se ataşează la fiecare cerere). Pentru candidaţii care depun contestaţii şi nu au carte de identitate, se va depune certificatul de naştere.

Cererile pot fi depuse la secretariatul LICEULUI CU PROGRAM SPORTIV IAȘI sau pot fi transmise prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

În atenția candidaților înscriși la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2022

Probele scrise din cadrul Examenului Național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022, se vor susține la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iaşi.

Ora începerii probelor este 900. Probele se vor desfășura în intervalul orar 900-1200. Accesul elevilor în săli va fi permis până la ora 830 pe baza unui act de identitate (CI, pașaport).

Probele scrise se vor desfăşura în zilele:

  • Luni, 20 iunie, Limba şi literatura română (proba E.a);
  • Marți, 21 iunie, Istorie (proba obligatorie a profilului - proba E.c);
  • Miercuri, 22 iunie (proba la alegere a profilului şi specializării - proba E.d).

 

Informațiile suplimentare se vor găsi la avizierul Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iaşi și/sau pe site-ul web al acestuia.

Bacalaureat 2022 - Competențe lingvistice de comunicare într-o limbă internațională

    Repartizarea candidaților pentru Competențele lingvistice de comunicare într-o limbă internațională

Proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională are loc în zilele de : 14, 15 și 16 iunie 2022.

Proba orală : 14.06.2022 și 16.06.2022 începând cu ora 9. Sala P1(cls a XII a B)

Miercuri 15 iunie 2022 : ora 12 - proba de audiție, ora 13 – proba scrisă.

Sală de bagaje - sala P2 ( cls a XII a C)

Repartiția pe săli de examen va fi afișată cu o zi înainte de probă.


Candidații vor avea asupra lor un pix cu pastă albastră sau stilou cu cerneală albastră și actul de identitate.
Candidații vor fi prezenți cu cel puțin o oră față de ora programată !

Informații

Este singurul liceu vocaţional cu profil sportiv din judeţul Iaşi şi se adresează elevilor cu vârste între 11 şi 18 ani, atât din mediul urban cât şi din cel rural, din judeţul Iaşi şi din judeţele limitrofe.
După absolvire, tinerii sportivi pot urma cu succes o formă de învăţământ superior, pot continua activitatea de performanţă la cluburile sportive de traditie din ţară şi din străinătate, au competenţele necesare inserţiei sociale, pot dezvolta cariere de succes.